Șase transfugi algerieni au provocat un incendiu la bordul unei nave din Constanța și au fugit

Șase transfugi algerieni au provocat un incendiu la bordul unei nave din Constanța și au fugit
Publicat: 21/11/2019, 11:23

Potrivit Gărzii de Coastă, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.10, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, aflați la supravegherea unei nave sub pavilion Panama, sosită în Portul Constanța din Turcia, au fost anunțați că cei șase pasageri clandestini de la bordul navei nu se mai află în încăperea în care erau cazați.

Polițiștii de frontieră au alertat autoritățile locale și firmele de pază din Portul Constanța.

„Menționăm că, în permanență un echipaj al Poliției de Frontieră a supravegheat nava la scara acesteia, cu verificări constante ale încăperii în care aceștia se aflau, ultima verificare fiind efectuată în jurul orei 02.30, când nu au fost constatate nereguli”, arată Garda de Coastă.

Până în prezent, cinci din cei șase algerieni au fost găsiți, „în zona Murfatlar”.

Duminică seara, cei șase migranți au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-au intoxicat cu fumul de o saltea pe care ar fi incendiat-o în cabina navei.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Pedeapsa primită de un american după ce și-a îngropat soția de vie
×